Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanța a anunțat că prelungește programul autobuzelor care merg către Piața Ovidiu în noaptea de Revelion, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să meargă la marea petrecere.
Autobuzele circulă de la Poarta 2 către toate cartierele Constanței începând cu 31 decembrie, ora 22 și până pe 1 ianuarie, ora 1.00, din 15 în 15 minute. Cursele cu program prelungit sunt: 40, 42, 44, 51, 48, 101C, 2 și 5.
Autobuzele opresc în toate stațiile de pe traseu, iar tariful de călătorie este același – 1,5 lei/persoană. Cei care au deja abonament pe liniile menționate pot să beneficieze de el.
Revelionul din Piața Ovidiu începe la ora 22 și se termină la ora 1 noaptea. Anda Adam, Cargo și Voltaj sunt artiștii care vor urca pe scenă în noaptea dintre ani.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele RAJA vor executa joi, 30 martie, lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 08.30 – 18.00, se va întrerupe furnizarea apei în […]
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit în dimineața zilei de joi, 2 iunie, pe direcția localității Costinești, o ambarcațiune care venea din Turcia și în care se află peste 50 de migranți. Potrivit Gărzii de […]
Polițiștii locali constănțeni au efectuat săptămâna trecută mai multe acțiuni prin care au verificat dacă proprietarii autovehiculelor care ocupau locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități erau îndreptățiți să le ocupe. Acțiunile reprezentanților Direcției Generale […]
Be the first to comment