Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, în perioada imediat următoare, se vor efectua lucrări de mentenanță (actualizări) la sistemele de informare călători amplasate atât în autobuzele ISUZU, cât și în stațiile RATC – panourile de informare.
Pe durata intervențiilor există posibilitatea să apară disfuncționalități în sistemul de informare călători. Prin aceste lucrări se urmărește o creștere a accesibilității la mijloacele de transport RATC, cât și o informare cât mai corectă a călătorilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 iunie, începând cu ora ora 14.00, în sala “Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa. Pe ordinea de zi sunt trecute 59 de proiecte, toate […]
Cea de a XXVII – a ediție a “Topului Județean al societăților din județul Constanța” a fost realizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, în baza prevederilor metodologiei unice, aprobată de […]
Mamaia este o gazdă excelentă care îşi întâmpină cu braţele deschise, în fiecare vară, oaspeţii care poposesc pe litoral. Anul acesta, Primăria Municipiului Constanţa le lansează oaspeţilor, constănţeni şi turişti laolaltă, o invitaţie fără precedent […]
Be the first to comment