Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, din cauza operațiunilor de reparație a carosabilului, pe strada Democrației, tronsonul cuprins între strada Șoseaua din Vii și strada Vârful cu Dor.
Acest lucru se întâmplă în zilele de 26 și 27 iunie, în intervalul orar 08:00 – 17:00 și va fi deviată linia 5-40. Astfel, autobuzele vor circula pe strada Pandurului – strada Meșterul Manole și retur pe strada Hatman Arbore. Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, două motoare de barcă, bunuri căutate în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia. Potrivit Gărzii […]
Camera de Conturi Constanța a efectuat, în perioada 06 mai 2019 – 02 iulie 2019, un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Constanța, pentru anul 2018. Conform […]
O cerere în căsătorie „tradițională“ a unei minorități s-a terminat cu cuțite, sânge vărsat, intervenția elicopterului SMURD și un dosar penal. Patru persoane au ajuns la sediul Poliției Murfatlar pentru a fi audiate în urma […]
Be the first to comment