Răpire pe o stradă din Năvodari. Bărbat băgat cu forța într-o mașină de fostul prieten al iubitei sale

Anchetă a polițiștilor după ce două persoane au fost înjunghiate în Ovidiu. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii constănțeni au întocmit un dosar de cercetare penală după ce un bărbat din Năvodari a fost răpit de pe stradă, urcat într-un autoturism, fiind apoi agresat de răpitori. O persoană a fost reținut în acest caz.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 11 iulie, în jurul orei 20.35, polițiști din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, după ce un tânăr de 23 de ani ar fi fost luată cu forța într-un autoturism de mai mulți bărbați, deplasându-se apoi pe drumul de la fostul combinat chimic USAS Năvodari.

Imediat, polițiștii au organizat filtre pentru depistarea autoturismului, acesta fiind identificat de polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina, în localitatea Lumina.

„În autoturism se aflau trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 37 de ani, precum și persoana vătămată. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției orașului Năvodari, pentru audieri, în vederea stabilirii situației de fapt. În urma cercetărilor a reieșit faptul că victima a fost agresată de unul dintre bărbați, de 32 de ani”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

Se pare că incidentul a pornit de la faptul că victima răpirii se împrietenise cu fosta iubită a agresorului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. În aceeași seară, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de luni, 12 iulie, a fost prezentat instanței de judecată, fiind admisă propunerea de arestare preventivă. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*