Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 9 august, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe Șoseaua Națională din Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile de la stația de pompare și tratare Gospodărie – Ștefan cel Mare, în intervalul orar 11:30 – 20:30.
Sunt afectați de lipsa apei potabile Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, Unitatea Militară de Jandarmi din Cernavodă, precum și consumatorii din satele Ștefan cel Mare și Faclia.
„Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Teatrul de Stat Constanța a programat sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, spectacolul „Universuri Paralele”. Spectacolul, de David Lindsay-Abaire, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, […]
Primăria Municipiului Medgidia alături de Protoieria Medgidia îi invită pe toți cei care doresc să asiste, luni, 6 ianuarie, ora 12.00, la manifestările organizate cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează. Evenimentul cuprinde slujba de sfințire […]
Municipiul se va afla sub avertizare cod galben de vânt puternic. Primăria Constanța a anunțat că atenționarea emisă de meteorologi este valabila de luni, de la ora 16:00, până marți, la ora 08:00. Vântul va […]
Be the first to comment