Procurorii vin cu noi precizări în cazul bărbatului care a înjunghiat o femeie în parcarea unui mall din Constanța

Sediul Parchetul Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Procurorii vin cu noi precizări în cazul bărbatului care a înjunghiat o femeie în parcarea unui mall din Constanța, el fiind cercetat în stare de arest preventiv.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a trimis o informare despre acest caz pe care o redăm integral.

“La data de 30.09.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2023 până la data de 29.10.2023, inclusiv, a inculpatului M.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlharie, prev. de art. 233 din C. Pen., violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1, rap. la art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. c și d din C. Pen., şi tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1, 2 și 3 din C. Pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. Pen.

În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:

În data de 16.09.2023, în jurul orei 17:15, inculpatul M.V., în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Constanţa, a lovit-o cu pumnul în zona spatelui pe soţia sa, persoana vătămată M.A.I., smulgându-i în acelaşi timp o geantă pe care aceasta o avea asupra sa. Inculpatul a sustras apoi din interiorul genţii mai multe bunuri ale persoanei vătămate, între care un telefon mobil şi suma de 600 de lei, după care i-a restituit soţiei sale geanta, pe care o deteriorase în timpul comiterii faptei.

Ulterior, în data de 29.09.2023, în jurul orei 11:15, inculpatul s-a întâlnit cu soţia sa în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanța. Cu acordul persoanei vătămate, în timp ce aceasta se afla la volanul autoturismului ei, staţionat, el a urcat în interior, ocupând locul din dreapta-faţă. Pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpatul a lovit în mod repetat persoana vătămată cu pumnul în zona feţei, după care a scos dintr-un buzunar un obiect tăietor-înţepător, cu care a înţepat-o în zona bărbiei, a pieptului şi a braţului stâng, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 20-25 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată s-a reţinut că prin acţiunile sale inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică.

La data de 30.09.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2023 până la data de 29.10.2023, inclusiv, faţă de inculpatul M.V.” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*