Primăria Ovidiu a luat mai multe măsuri pentru punerea în aplicare a ordonanțelor militare

Primăria orașului Ovidiu. FOTO Adrian Boioglu
Primăria orașului Ovidiu. FOTO Adrian Boioglu

De la începutul situației de criză instituită la nivel național cu privire la pandemia provocată de virsul COVID19, Primăria Ovidiu s-a axat și coordonat,în primul rând, pe punerea în aplicare a ordonanțelor emise de Guvernul României dar și emiterea și aplicarea hotărârilor stabilite prin Comandamentul de Urgență al orașului Ovidiu.

Primăria Ovidiu a luat măsura instituirii Comandamentului de Urgență prin care s-au monitorizat și aplicat hotărârile cu privire la prevenția împotriva viruslui COVID 19. Ulterior, s-a luat decizia dezinfectării periodice a domeniului public și a blocurilor de locuințe, iar un grup de voluntari sub coordonarea DPAS Ovidiu, monitorizează persoanele peste 65 ani, fiind verificate deja 2107 persoane.

S-a dispus ca prin societatea de pază și protecție civilă OVI PROTECT să fie suplimentate cadrele din poliția locală și națională pentru o mai buna monitorizare și gestionare a infracționalității

Slujbele bisericești sunt transmise pe canalele online ale primăriei și s-a demarat o campanie de informare și promovare a producătorilor agricoli locali prin Asociația „Poiana lui Ovidiu“.

Toate serviciile și compartimentele din cadrul primăriei au funcționat în regim normal mai putin Clubul Sportiv Ovidiu și Centrul Cultural care au fost închise conform Ordonanței Militare.

În această perioadă, Serviciul urbanism a înregistrat 6 procese verbale de recepție finală lucrări de construire  și a eliberat 2 autorizații de construire și 13 certificate de urbanism. La Direcția publică de asistență socială s-au înregistrat 10 noi dosare pentru acordarea de indemnizație creștere copil, au fost distribuite 325 de pachete Uniunea Europeană cu materiale igienico-sanitare și 27 pachete alimente pentru persoanelor aflate în izolare (masura DSP pentru coronavirus). Angajații direcției monitorizează și 107 persoane aflate în izolare.

Lucrătorii de la Evidența persoanelor au eliberat 5 certificate de naștere, 6 certificate de căsătorie, 19 eliberare certificate de deces și au fost emise 225 cărți de identitate, 13 cărți de identitate provizorie și 12 adeverințe persoane fizice cu istoricul de domiciliu.

Serviciul de Impozite și taxe a înregistrat 138 declarații imobile, 176 declarații mijloace de transport, 114 cereri de radiere mijloace de transport și au eliberat 133 certificate de atestare fiscală, 57 cereri program de funcționare. De asemenea, au fost verificate 878  înștiințări de plată și decizii de impunere

Angajații secretariatului general al primăriei, suplimentar la exercitarea atribuțiilor de serviciu conform prevederilor OUG 57/2019 au întocmit toate actele administrative cu privire la ședințele Comandamentului pentru Situații de Urgență și documentele juridice care stau la baza punerii în practică a dispozițiilor emise de primarul George Scupra din data de 26.02 / 10.03 / 11.03 / 16.03 / 22.03 / 31.03.2020. În plus, s-a ocupat de comunicarea, prin aparatul de specialitate al primarului, cu instituțiile statului cu privire la situația de criză ( Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Locală Ovidiu).

Pentru că și restul activităților cetățenilor din Ovidiu merg înainte, Serviciul Tehnic și Administrarea Domeniului Public și Privat a emis 27 de avize pentru branșamente utilități publice ( gaze, apă, energie electrică) și au soluționat 36 de sesizări cu privire la avarii pe raza UAT Ovidiu. Pe lângă toate acestea, angajații au monitorizat serviciul de salubritate, au făcut intervenții și lucrări de reparații în domeniul public și acțiuni zilnice de curățenie deșeuri vegetale

Polițiștii locali din Ovidiu au desfășurat 24/24 activități de patrulare pe raza UAT Ovidiu și au împărțit către 122 de societăți comerciale măsurile stabilite prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență și dispozițiile emise de primarul orașului Ovidiu. Tot ei au verificat zilnic toate persoanele aflate în izolare și au fost transmise situațiile pentru DSP Constanța.

Din păcate, au fost nevoiți să împartă și 43 sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare, 15 sancțiuni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a liniștii publice și 21 sancțiuni pentru încălcarea normelor de înfrumusețare și gospodărire a domeniului public.

Polițiștii au intervenit și la 33 de apeluri prin Serviciul Național Apeluri de Urgență 112 și au avut 121 intervenții sesizări cetățeni sau autosesizări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*