Primăria Năvodari anunță că începând de joi, 27 aprilie, ora 06.00, circulația rutieră pe cele două poduri din Năvodari (Canal și Ecluză) se va desfășura în sistem reversibil.
Astfel, de la 06.00 până la ora 14.00, de la luni până vineri, circulația rutieră se va deasfășura pe două sensuri dinspre Năvodari spre Mamaia, iar în intervalul orar 14.00 – 06.00 pe două sensuri dinspre Mamaia spre Năvodari!
Pe perioada sezonului estival, în weekenduri și în zilele de sărbătoare legală, circulația reversibilă se va institui în funcție de valorile de trafic!
Traficul rutier va fi dirijat și supravegheat, în primă fază, de echipaje ale Poliției Locale!
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Măsura de instituire a sensului unic a fost luată de Primăria Municipiului Constanța pentru fluidizarea traficului rutier iar, de astăzi, conducătorii auto nu mai pot intra pe aleea Zmeurei dinspre strada Soveja. Noile reguli de […]
Ministerul Apărării Naționale a stabilit, în urma consultărilor între Forțele Navale Române și reprezentanții autorităților naționale cu atribuții în asigurarea siguranței navigației și ai agenților economici care desfășoară activități în spațiul maritim al României, măsuri […]
O broască țestoasă uriașă din specia Caretta – Caretta este o apariție total neobișnuită pentru plajele românești. Un astfel de exemplar a fost găsit marți dimineață la Vadu. Specialiștii spun că broasca a plecat din […]
Be the first to comment