Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Garnizoana Medgidia și Cercul Militar Medgidia, organizează, în perioada 17 – 18 iulie 2021, în sala de spectacole a Cercului Militar Medgidia, pentru a participa la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de muzică ușoară și populară „Tinere Speranțe”, Medgidia 2021.
Evenimentul va fi prezentat de Mădălina Stancu și va găzdui un juriu alcătuit din artiști consacrați precum Monica Anghel, Neta Soare, Laura Olteanu, Rodica Șerban, Aurelian Temișan, Mihai Urzicană, Vadim Iftime și Traian Stoiță.
Competiția se va desfășura pentru secțiunile de muzică ușoară și populară pe categoriile de vârstă 6 – 8 ani; 9 – 11 ani ; 12 – 14 ani și 15 – 18 ani.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea, aproape 7.000 de țigări electronice, nedeclarate, cu o valoare de piață ce depășește 340.000 de lei. Potrivit Gărzii de […]
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros Constanța a fost dotat cu echipamente moderne, destinate activităților sportive și recreative ale elevilor, a anunțat Consiliul Județean Constanța Sala de sport a centrului devine un spațiu optim pentru […]
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniei 5B vor circula de luni, 19 iunie, pe un traseu deviat pe ruta strada Hatman Arbore – strada Comarnic și retur. Modificarea constă în faptul că autobuzul […]
Be the first to comment