Primăria Constanța introduce restricții de trafic pe bulevardul Mamaia, noaptea, pentru lucrări de asfaltare

Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia, în fiecare noapte, până sâmbătă, 19 mai. FOTO: Primăria Constanța

Echipele Primăriei Constanța vor interveni săptămâna aceasta pe bulevardul Mamaia la partea carosabilă cu utilaje pentru frezarea stratului de uzură și asfaltare.

Pentru a reduce disconfortul produs de prezența utilajelor și a nu se crea blocaje în trafic pe timpul zilei, lucrările se vor desfășura noaptea, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Pescărie și intersecția cu strada Zorelelor și strada Soveja, pe sensul de mers dinspre stațiunea Mamaia spre Delfinariu.

Se va decoperta stratul de asfalt și se va așterne unul nou, după ce au fost reabilitate trotuarele, s-au înlocuit bordurile, au fost montate pavele moderne, s-au construit casete pentru spatii verzi în care au fost plantați arbori și a fost reconfigurat scuarul median cu spațiu verde.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial începând din noaptea aceasta până sâmbătă, 19 mai, în intervalul orar 21.00 – 05.00.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*