Prefectura Constanța a transmis care sunt pașii următori în privința rezervorului de gaz care a fost îngropat pe plaja din Năvodari.
Potrivit Prefecturii Constanța, ca urmare a incidentului produs ieri, 9 martie 2026, pe o plajă din Năvodari, începând de astăzi, 10 martie 2026, vor avea loc verificări pe sectoarele de plajă de pe întreg litoralul românesc.
„Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța a avut loc o întâlnire de lucru în urma căreia s-a dispus ca echipe mixte formate din reprezentanți ai ABADL, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța să demareze verificări pe litoralul românesc în vederea identificării unor situații similare și a remedierii acestora. Activitatea din teren este coordonată de ABADL.
Totodată, prefectul județului Constanța a dispus ca Primăria orașului Năvodari, împreună cu operatorul economic care a administrat terasa din zona respectivă, să întreprindă măsurile necesare pentru ca firma care a amplasat rezervorul subteran de gaz să procedeze la golirea bazinului și la evacuarea acestuia.
În cazul operatorului economic a fost deschis un dosar penal. Situația va fi atent monitorizată, iar verificările vor continua pe tot litoralul pentru asigurarea respectării legislației în vigoare”- Prefectura Constanța.
De asemenea, IPJ Constanța a transmis care sunt nouățile legate de acest caz.
„Referitor la sesizarea din cursul zilei de ieri, privid rezervorul GPL găsit pe o plajă din orașul Năvodari, la nivelul Poliției orașului Năvodari a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 22 din Legea 64/2008, cu privire la montajul, fără autorizație, a unei instalații sub presiune.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu efectuează verificări, pe linia de competență, cu privire la legislația incidentă privind protecția mediului” – IPJ Constanța.

Be the first to comment