Polițiștii locali puși să păzească blocul incendiat de pe Grideanu, retrași. Oamenilor le este teamă acum că vor fi călcați de hoți

Primăria Constanța a decis să retragă echipajul de Poliție Locală ce asigura paza permanentă în zona blocului incendiat de pe strada Nicolae Grindeanu, iar locatarii spun că acum oricine poate intra în apartamentele afectate pentru a fura ce bunuri au mai rămas în interior.

Reprezentanți ai Primăriei Constanța au anunțat luni, 7 februarie, că nu mai pot asigura singuri paza imobilului respectiv și susțin că există și alte instituţii publice care ar trebui să împartă acest efort.

„De la producerea incendiului și până în prezent a fost permanent un echipaj al Poliției Locale în zonă, 24 de ore din 24, în trei schimburi. Având în vedere că locatarii și-au asigurat accesul în apartamente prin schimbarea sau repararea ușilor de la intrare, Poliția Locală va patrula periodic în zonă, tot în regim de 24 de ore din 24, și va verifica fiecare scară a imobilului. În restul timpului va asigura, conform atribuțiilor, ordinea publică în tot cartierul deoarece toți cetățenii trebuie să beneficieze de acest serviciu. Menționăm totodată că mai sunt și alte instituții publice care au atribuții în domeniu, unele dintre ele având explicit atribuții în domeniul pazei. Considerăm că acest efort trebuie împărțit, până în prezent el fiind susținut exclusiv de către Poliția Locală”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Pe de altă parte, locatarii spun că în unele apartamente afectate de incendiu au mai rămas bunuri ce nu au putut fi transportate în altă parte, iar acum le este teamă că locuințele le vor fi călcate de hoți. Ei precizează că și în situația în care accesul în case a fost securizat prin schimbarea yalelor ori chiar a ușilor cu totul, există apartamente care au toate geamurile sparte, iar în acestea se poate ajunge foarte ușor. În prezent se fac lucrări la fațada blocului, iar schelele puse de muncitori se ridică până la etajul doi, facilitând accesul celor care ar intenționa să meargă la furat. Drept urmare, oamenii solicită Primăriei Constanța să revină asupra deciziei și să asigure în continuare, cât este necesar, paza permanentă la bloc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*