Polițiștii constănțeni, acțiune pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale

Acțiune a polițiștilor constănțeni. FOTO IPJ Constanța

În noaptea de 17 spre 18 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum și pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 31 de persoane și au fost verificate 3 vehicule și 7 locații publice.

De asemenea, au fost efectuate acțiuni de control la 12 agenți de pază și 10 sisteme de securitate.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 6.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*