PNL Constanța: „Finanțarea adecvată a învățământului pune bazele României educate”

Partidul Național Liberal consideră învățământul preuniversitar prioritate națională. Valorile și principiile unui sistem de educație modern se bazează și pe asigurarea fondurilor necesare acestui serviciu de interes public.

Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar – România Educată, aflat în dezbatere publică, precizează la articolul 106, alineatul (1): „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15 la sută din cheltuielile bugetului general consolidat”.

Este nevoie să motivăm cadrele didactice pentru a crea și a atrage profesioniști. Iar atractivitatea profesiei didactice trebuie să se producă și prin nivelul de salarizare. De aceea, cadrul didactic stagiar și debutant va avea un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat. Bineînțeles, și celelalte salarii vor crește proporțional, ajungându-se astfel la o creștere de 43 la sută a salariului mediu în educație. Mai mult decât atât, evoluția în carieră va fi însoțită în mod direct de creșterea complexității rolurilor didactice și de asocierea cu noi responsabilități. Rolurile suplimentare (mentor, formator, evaluator) aduc stimulente suplimentare pentru cadrele didactice calificate (modificări în modul de încadrare, salarizare, normare).

Este nevoie să motivăm elevii, să susținem performanța. De aceea, în noua lege a educației se stabilește un cuantum minim al burselor:

  1. bursa de excelență olimpică I/ internațională – 1.000 lei/ lună; bursa de excelență olimpică II/ națională – 700 lei/ lună;
  2. bursă de performanță școlară – 500 lei/ lună;
  3. bursă profesională – 300 lei/ lună;
  4. bursă socială – 300 lei/ lună.

Vorbim de un cuantum minim, deoarece fondul pentru burse poate fi suplimentat de autoritățile publice locale. Acest fond pentru burse se alocă unităților de învățământ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în funcție de numărul de elevi de la învățământul cu frecvență și nu poate fi folosit cu altă destinație.

Finanțarea de bază este asigurată de stat, pentru învățământul obligatoriu: unitățile de învățământ preuniversitar de stat, particulare și confesionale, acreditate. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev, per preșcolar sau per antepreșcolar. Este necesară, totuși, și stabilirea unui cost standard per formațiune de studiu, dacă numărul de beneficiari direcți la nivelul unei formațiuni de studiu este sub numărul minim prevăzut de lege și există o singură clasă pe nivel. Numeroase localități, mai ales din mediul rural, se află în această situație, iar aceasta este cea mai bună soluție pentru acoperirea costurilor suplimentare.

Costul standard per elev pentru unitățile de învățământ defavorizate poate fi suplimentat cu 25 la sută.

Costul standard se suplimentează cu 25 la sută pentru unitățile de învățământ care fac parte din consorții școlare sau consorții de învățământ dual, constituite din unități de învățământ din mediul urban și rural.

Costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev este majorat cu 100 la sută, în baza contractului complementar, pentru școlile din spital și pentru unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt înscriși antepreșcolari/ preșcolari/ elevi cu CES integrați în învățământul de masă (care beneficiază de nivelele de intervenție 3-4).

Costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev este majorat cu 75 la sută pentru unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt înscriși antepreșcolari/ preșcolari/ elevi care beneficiază de nivelele de intervenție 1-2 (elevii cu CES integrați în învățământul de masă).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*