Pesta Porcină se apropie de municipiul Constanța. Porcii din 8 localități, printre care și Agigea, vor fi uciși preventiv

Noi cazuri de Pestă Porcină Africană. FOTO skeeze

Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanta(CLCB) a fost convocat de prefectul județului Constanța Dumitru Jeacă, la propunerea directorului executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Silvana Cristescu. Motivul a fost confirmarea unor noi focare de pestă porcină africană – PPA.

Ședința a avut drept principal scop analiza de către membrii CLCB a Notelor de fundamentare prezentate de DSVSA privind aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele 8 localități, în vederea lichidării focarelor.

Focarele de PPA au fost confirmate în localitățile:

  • Zorile – Adamclisi);
  • Traian – Săcele
  • Piatra și Palazu Mic – Mihail Kogălniceanu
  • Ion Corvin, Viile  – Ion Corvin
  • Sinoe – Mihai Viteazu
  • Agigea

Totodată DSVSA a supus aprobării pe lângă Deciziile de ucidere preventivă și Planurile de măsuri ce trebuiesc adoptate, care cuprind responsabilități concrete pentru toate instituțiile/forțele implicate, atât Deciziile de ucidere preventiva cât și Planurile de masuri. La ședința au fost invitați primarii localităților afectate, fiind prezenți toți, cu excepția localității Săcele.

Efectivele de jandarmi și cele polițienești vor acorda sprijin pentru derularea în bune condiții a măsurilor dispuse, iar Comitetele Locale de sprijin conduse de primarii localităților afectate, vor participa la activitatea de ecarisare.

Prefectul județului Dumitru Jeacă a convocat totodată si Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice și a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*