Organizatorii de spectacole și competiții sportive trebuie să plătească impozitul la SPIT Constanța

Sediul SPIT Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Sediul SPIT Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează organizatorii de manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă cu caracter permanent sau ocazional, că impozitul pe spectacole se achită lunar până la data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, dată până la care se va depune declarația „Decont impozit pe spectacole “.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de 2% la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor în cazul:

a) unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională;

b) oricărei alte manifestări artistice decât cele susmenționate.

Neplata la termenul scadent atrage plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună.

Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole în conformitate cu prevederile art. 482 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*