O tânără din Constanța a pus la cale un plan pentru tâlhărirea surorii sale, în vârstă de 15 ani. Patru adolescenți sunt cercetați în acest caz

Masina de politie in trafic. FOTO Catalin Schipor

Patru adolescenți s-au ales cu dosare penale după ce au pus la cale un plan ce le-a eșuat. Din motive necunoscute, o fată de 20 de ani, împreună cu o prietenă i-a instigat pe doi băieți să îi jefuiască sora în vârstă de 15 ani, cele două fiind și ele prezente la comiterea infracțiunii. 

Fapta a fost comisă în seara de 25 ianuarie la ora 21.40, în zona Tomis Nord. Întâmplător a existat și un martor care le-a dat planurile peste cap. Acesta a sunat la 112 după ce a văzut cum trei tinere au fost acostate și amenințate de doi indivizi cu fețele acoperite cu glugi, apoi una dintre ele a fost deposedată de mai multe bunuri. Agresorii au fugit și s-au ascuns într-o scară de bloc din apropiere în timp ce fetele țipau după ajutor.

Între timp, martorul a sunat la 112, iar o patrulă a Secției 2 s-a deplasat la fața locului unde a identificat persoanele în cauză.

Întrucât în declarațiile celor doi băieți, dar și a celor trei fete, existau foarte multe contradicții și necorelări, polițiștii constănțeni au extins cercetările pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului respectiv.

Din verificări a fost stabilit faptul că între cei doi băieți și două dintre fete a existat un plan dinainte stabilit, prin care aceștia au înscenat tâlhăria asupra celei de-a treia fete, soră cu una dintre autoare, singura persoană vătămată în cauză.

A fost deschis un dosar de cercetare penală de către lucrătorii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța. Cei patru autori au recunoscut faptele, prejudiciul – un telefon mobil Huawey P20 și portofelul minorei, fiind recuperat în totalitate. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată – autor băiatul de 18 ani, instigare la infracțiunea de tâlhărie calificată și mărturie mincinoasă – sora persoanei vătămate, de 20 de ani și complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată – băiatul de 15 ani și fata de 21 de ani, toți fiind cercetați în stare de libertate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*