O femeie a fost prinsă în timp ce conducea în Năvodari cu peste 100 km/h, în stare de ebrietate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat în cursul săptămânii trecute, pe raza județului Constanța, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Potrivit IPJ Constanța, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 343.000 de lei, dintre care 496 pentru încălcarea normelor rutiere privind viteza de circulaţie. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 93 de permise de conducere, dintre care 51 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și opt pentru depășire neregulamentară. Totodată, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

În urma activităților din teren, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel, la data de 23 ianuarie, în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri au identificat o femeie, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari din aceeași localitate cu 111 km/h, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*