O bicicletă i-a adus unui tânăr din Valu lui Traian o excursie în arestul poliției

Polițiștii constănțeni au reușit să identifice și să prindă un individ care a furat cel puțin o bicicletă dintr-o scară de bloc. Suspectul a fost reținut și cazat în arestul IPJ Constanța, oamenii legii solicitând arestarea sa preventivă.

În urma cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 24 de ani, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, bănuit de comiterea faptei.

Potrivit anchetatorilor, pe 30 aprilie, bărbatul în cauză ar fi pătruns într-o anexă situată la parterul unui imobil din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras o bicicletă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.

În cursul zilei de ieri, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*