În cursul acestei nopți, la nivelul conductei ce asigură alimentarea cu apă a localității Ovidiu s-a înregistrat o avarie.
În urma decopertării terenului, s-a constat că spărtura este în zona legăturii cu o ală conductă, iar pentru remedierea situației a fost necesară oprirea apei pe tronsonul avariat.
În această situație, abonații aflați pe partea stângă din localitatea Ovidiu, sensul de mers înspre Autostradă vor rămâne fără apă joi, 12 mai, până la ora 11.00.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar asigurăm consumatorii afectați, că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării de apă într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din municipiul Constanța – secțiile de poliție urbană – au organizat miercuri, 24 martie, mai multe acțiuni pe linia verificării și respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19. […]
RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 31 octombrie, până la ora 13.00, pentru remedierea unei avarii pe conducta de distribuție apă de la nivelul Stației de tratare și pompare Constanța […]
Un bărbat de 45 de ani din Constanța este cercetat penal pentru furt calificat și tăinuire de bunuri din patrimoniul cultural național, fiind suspectat că ar fi desfășurat o amplă activitate de colectare și valorificare […]
Be the first to comment