Nu uitați! Trecem la ora de vară!

România și întreaga Uniune Europeană trece la ora de vară. FOTO Crew

În dimineaţa de duminică, 25 martie, românii, alături de toți ceilalți cetăţenii din Uniunea Europeană  vor da ceasurile înainte cu o oră, o schimbare reglementată de legislaţia comunitară cu scopul de a profita la maximum de programul diurn şi a economisi astfel energie.

Astfel, ceasurile vor fi date înainte, pentru acest moment fiind aleasă ora 3:00, care va deveni ora 4:00, în cazul României.

Această schimbare de oră se produce de două ori pe an, în mod obişnuit în ultima duminică din martie şi ultima duminică din octombrie şi a început să se generalizeze din 1974, când s-a produs prima criză de petrol, iar unele ţări au decis să devanseze cu o oră ceasurile pentru a profita de lumină şi a economisi electricitate.

Device-urile electronice, în general cele conectate la internet, își fac singure update-ul la ora de vară. Celelalte au nevoie de ajutor uman pentru a se alinia cu normativele europene.

În ceea ce privește programul trenurilor, CFR a anunțat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 24/25 martie a.c. la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 25 martie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*