Nu e vremea bună la mare? Hai la Delfinariu!

Delfinariu cu sala plină. FOTO Adrian Boioglu
Delfinariu cu sala plină. FOTO Adrian Boioglu

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
40 lei – adulţi
10 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

Tarif Microrezervație
8 lei – adulţi
2 lei – elevi, studenţi
Tarif Planetariu
8 lei adulti
2 lei elev/student
Tarif Acvariu:
20 lei – adulţi
5 lei – elevi, studenţi

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*