Mașină de poliție, implicată într-un accident rutier la Medgidia

Mașină de Poliție

O mașină de poliție a fost implicată, astăzi, 27 decembrie, într-un accident rutier la Medgidia. Cei doi polițiști din autospecială au fost răniți, fiind duș la spital, la fel și șoferul din cealaltă mașină implicată.

Potrivit IPJ Constanța, astăzi, 27 decembrie, în jurul orei 21.00, s-a produs un accident rutier în municipiul Medgidia, la intersecția străzilor Ovidiu cu Română, fiind implicat un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani și o autospecială de poliție, în care se aflau 2 polițiști.

„Menționăm faptul că autospeciala de poliție se afla în misiune, deplasându-se în regim prioritar, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Cei doi conducători auto au fost testați pentru a se vedea dacă au consumat băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului, precum și a celor 2 polițiști, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale” – IPJ Constanța.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi derulate procedurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*