Martirii neamului românesc au fost omagiați de Ziua Eroilor, în Medgidia

Ziua Eroilor, marcată la Medgidia. FOTO Primăria Medgidia

Poporul român sărbătorește pe data de 10 iunie, Înălțarea Domnului, zi de mare sărbătoare națională, proclamată prin lege Ziua Eroilor.

Începând cu anul 1920, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de „sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, când potrivit tradiției românești creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului.

În conștiința românească, acest solemn moment îngemănează într-o semnificativă și sfântă tradiție, cu cinstirea memoriei martirilor neamului, care de-a lungul secolelor, și-au așezat înălțătoarea jertfă a propriei vieți, la temelia devenirii și împlinirii istorice a poporului român pentru libertate, demnitate și unitate statală.

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Medgidia a organizat tradiționalele manifestări dedicate eroilor români la Monumentul Eroilor.

Începutul evenimentului a fost marcat de intonarea Imnului de Stat al României și întâmpinarea oficialităților publice locale. În continuarea manifestărilor, Părintele Protopop al Protoieriei municipiului Medgidia, Petrică Ciobanu, a oficiat slujba de pomenire a martirilor neamului românesc.

Acțiunea comemorativă a culminat cu ceremonia de depunerea a coroanelor de flori și s-a încheiat cu o multașteptată defilare a Detașamentului de Onoare Garnizoanei Medgidia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*