Forțele Navale Române marchează „Ziua Recunoștinței”, duminică, 14 august, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, prin desfășurarea unor ceremonii militare și religioase în memoria eroilor marinari, care și-au pierdut viața în Slujba Patriei.
La Constanța, ceremonia va avea loc la Monumentul Crucea Marinarilor de pe faleza Cazinoului, între orele 08.30 – 09.30, iar în portul turistic Mangalia, începând cu ora 13.00, va fi dezvelit Monumentul Marinarului și Constructorului Naval, ridicat în memoria eroilor marinari.
De asemenea, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor depune o ancoră de flori în apele Dunării, în cadrul unei ceremonii, care va avea loc la ora 09.00, în portul militar Brăila, și vor desfășura o ceremonie militară și religioasă la Cimitirul Eroilor din Tulcea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Din cauza unei avarii apărută joi, 14 iulie, în rețeaua de transport amplasată pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum în zona Stației […]
Începând de vineri, la City Park Mall se va deschide un centru drive-through, iar vaccinarea se face fără programare cu vaccinurile Pfizer-BioNTech și Johnson& Johnson. Centrul de vaccinare funcționează în intervalul orar 12:00-20:00. Persoanele care […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din Spania, aflat în posesia unui cetăţean român. În ziua de 02.05.2023 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de […]
Be the first to comment