Eveniment cultural la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Miercuri, 30 martie, începând cu ora 13.00 are loc lansarea cărții “Am avut cândva pescuit oceanic” scrisă de inginerul Traian Dobre.
Lucrarea este realizată de unul din veteranii flotei de pescuit expediționar a României, care a făcut parte din personalul ambarcat al Companiei Române de Pescuit Oceanic, dar și din echipa care a asigurat logistica flotei, introducerea progresului tehnic în exploatare, punerea în aplicare a unui management științific.
“Este un mănunchi de file de istorie a Marinei Române pe care dorim să-l răsfoim și să-l citim împreună. Prezența dumneavoastră la eveniment va pune în lumina efortul autorului, dar și al nostru de a da cinstire istoriei timpurilor”, au transmis organizatorii în invitația lansată constănțenilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Observatorul Astronomic din Constanța a pregătit o experiență inedită pentru constănțeni. De această dată, invitații nu vor folosi numai telescopul astronomic, ci și ochelarii 3D. O proiecție 3D despre Univers și despre traseul luminii prin […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța propune un concurs care să marcheze Ziua Pământului. Astfel, pe pagina de Facebook a Delfinariului din Constanța, la postarea despre Ziua Pământului, organizatorii așteaptă fotografiile adulților sau desenele […]
La Complexul Muzeal de Științe ale Naturii vei putea să vizitezi toate obiectivele. Iată programul de Crăciun și cel pentru începutul lui 2016. În ziua de 25 decembrie 2015 va fi închis pentru public În […]
Be the first to comment