Județul Constanța înregistrează o rată de vindecare de 65% din totalul cazurilor confirmate cu COVID-19 și peste 8.800 de sancțiuni date pentru încălcarea Ordonanțelor Militare

Echipaje ale forțelor de ordine au ieșit în stradă pentru a verifica restricția de circulație pentru cetățeni. FOTO Cătălin SCHIPOR

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 229 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 11 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 157 de pacienți au fost declarați vindecați. De altfel, rata de vindecare din Constanța este de peste 65%, printre cele mai ridicate din toată țara.

Prefectura Constanța a anunțat că în centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 350 de persoane, care ocupă 15% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 480 de persoane în izolare la domiciliu.

De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 8.843 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12.701.731 lei. Dintre acestea, 117 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 246.450 lei, din care 110, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 486 de verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație). Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 81 de societăți comerciale și PFA.

Pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 1.015 forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost angrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*