Grav accident rutier la Arsa. Un șofer băut a intrat cu mașina în doi copii, iar apoi a lovit două mașini parcate și gardul unui imobil

Mașină de Poliție

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, la Arsa, după ce un șofer băut a intrat cu mașina în doi copii, iar apoi a lovit două mașini parcate și  gardul unui imobil.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 1 aprilie, în jurul orei 14.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mihai Eminescu din satul Arsa, s-a produs un accident rutier.

“Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 64 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi accidentat doi minori, de 3 ani, respectiv 9 ani.

Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, după care ar fi lovit două vehicule parcate și gardul unui imobil.

În urma accidentului rutier au fost răniți conducătorul auto și cei doi minori.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur   în aerul expirat.

De asemenea, a fost testat cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge” – IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Serviciul de Ambulanță Județeană a anunțat și care este starea celor doi răniți. Astfel, băiețelul de trei ani a suferit un traumatism cranian și este conștient, iar fetița de nouă ani este în comă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*