Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează că luni, 17 aprilie 2017, activitatea instituţiei este suspendată iar programul cu publicul va fi reluat marți, 18 aprilie 2017.
Măsura respectă prevederile art. 139 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, potrivit căruia prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile libere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a cărei rată menține țara noastră pe primele locuri […]
Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța (SPIT) readuce în atenția cetățenilor chestionarul de evaluare privind satisfacția contribuabilului implementat la nivelul instituției […]
Be the first to comment