FOTO Ziua Bastonului Alb, marcată la Constanța de către voluntarii Lions

Lions Club Constanța a marcat "Ziua bastonului alb". FOTO Paul Alexe

În fiecare an, pe 15 octombrie, omenirea sărbătorește Ziua bastonului alb, o zi care marchează numeroasele realizări ale nevăzătorilor și slab văzătorilor și prin care se aduce o recunoaștere a rolului Bastonului alb în creșterea independenței de mișcare. Astăzi, Bastonul alb are atât rol de instrument ajutător, cât și de simbol pentru nevăzători, dar nu a fost așa întotdeauna.

Introducerea Bastonului alb în America de Nord este atribuită Clubului Internațional Lions. În 1930, un membru al clubului privea un nevăzător, având un baston negru, care încerca să traverseze o intersecție foarte aglomerată. Realizând că bastonul negru nu este prea bine văzut de șoferi, Clubul Lions a decis să vopsească bastonul în alb pentru a fi cât mai vizibil pentru conducătorii auto.

Un an mai târziu, Clubul Internațional Lions a demarat un program național în SUA de promovare a utilizării bastonului alb de către nevăzători. Astfel, Bastonul alb își asuma rolul de simbol care identifica pe nevăzători. În prezent, Bastonul alb nu este numai un instrument care permite dobândirea independenței, ci este și un simbol care îi reprezintă pe cetățenii nevăzători din societatea noastră.

Printr-o frumoasă coincidență, în această perioadă, însă doar o zi mai târziu, Lions Club Constanța aniversează 28 de ani de la înființare, iar printre preocupările sale permanente se numără organizarea de acțiuni de voluntariat destinate ocrotirii vederii. Amintim, aici, screeninguri vizuale pentru copii preșcolari și școlari, screeninguri oftalmologice adresate persoanelor în vârstă și oferirea de ochelari gratuit, precum și sponsorizarea unor intervenții chirurgicale pentru redarea vederii.

În acest an, pentru a marca Ziua bastonului alb, voluntarii de la Lions Club Constanța continuă un program demarat în urmă cu șase ani, prin care și-au propus să ofere, cu titlu de donație, calculatoare special adaptate nevoilor nevăzătorilor. Astfel, pentru a marca cei 28 de ani de voluntariat în orașul de la malul mării, “leii” constănțeni vor dona 28 de computere persoanelor membre ale Asociaţiei Nevăzătorilor, filiala Constanţa, pentru a le uşura traiul, în cadrul proiectului naţional „BatPro – Calculator pentru nevăzători”. În total, în decursul anilor, au fost donate 258 de computere.

Computerele au instalat programul BatPro, o aplicaţie informatică destinată persoanelor cu deficienţe de vedere, care nu sunt familiarizate cu folosirea calculatorului. Aplicaţia creată în cadrul BatPro permite utilizatorului ca, folosind doar patru taste, sus, jos, stânga, dreapta, să poată accesa o colecţie de peste 40.000 de cărţi audio, ziare, posturi de radio pe internet, informaţii meteo, horoscop, curs valutar şi rezultate sportive. Aplicaţia conţine şi câteva cursuri interactive dezvoltate special pentru nevăzători: curs de învățare a tastaturii, curs de navigare pe internet şi un curs de utilizare a unui editor de texte. De asemenea, pentru petrecerea timpului liber sunt încorporate şi câteva jocuri.

Lions Club Constanţa este o organizație de voluntariat, având în prezent membri din tot spectrul profesional şi care, alături de alţi peste 1,4 milioane de voluntari din mai mult de 200 ţări, face parte din marea familie Lions Club Internațional, care în anul 2017 a celebrat 100 de ani de la înființare.

Lions Club Constanţa este o organizaţie neguvernamentală, democratică, non-profit, necondiţionată politic şi religios. Scopul asociaţiei este pur filantropic şi altruist. Toţi membrii clubului activează ca voluntari, nefiind retribuiţi. Motto-ul leilor din întreaga lume este: Noi servim (We Serve).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*