FOTO VIDEO Orașul Ovidiu dezvoltă conceptul de smart city. George Scupra: “Smart city se construiește cu cei mici, cu generația tânără, încă din grădiniță”

Primarul orașului Ovidiu, George Scupra. FOTO Ctnews.ro

“Smart City” este conceptul care schimbă fața orașelor în întreaga lume și aduce tehnologii noi care să facă viața localnicilor mai ușoară. Mai ușoară în interacțiunile lor unii cu ceilalți și mai ușoară în relația lor cu administrația locală. Zilele acestea la Mamaia se desfășoară o conferință cu experți în politici specifice de “smart adminstration”, iar în ziua de pauză  participanții au fost invitați sa viziteze câteva localități de pe litoral.

Prima localitate în care au făcut popas a fost Ovidiu, și nu întâmplător. Orașul de pe malul lacului se schimbă constant de câțiva ani și trece prin tot felul de transformări identitare, de administrare și confort al locuitorilor săi. Ovidiu are în componență și Poiana, ca un fel de cartier mai mic de care trebuie să se îngrijească, iar locuitorii de aici au simțit direct ce înseamnă valul schimbării și plusul de confort pe care acesta îl aduce. Primarul George Scupra explică:

“Zona Poiana a crescut destul de mult în ultimul timp: dacă în 2012 nu aveam școală, centru cultural, rețele de iluminat, de apă și canalizare peste tot – azi avem. Unele proiecte sunt finalizate, altele în derulare. În 2012 în școala aceea ploua, era construită în anii ’50, și avea toalete afară. Astăzi avem la Poiana o școală și o grădiniță nouă (vor fi inaugurate în toamna acestui an). Separat de asta, Centrul Cultural era în paragină și era închis din anii ’90 și a fost reabilitat acum. Biserica, la fel – lăsată în paragină. Rețeaua de canalizare nu există, dar proiectul va începe undeva în toamna acestui an. Rețeaua de apă am finalizat-o în tot satul, iar Poiana este printre puținele sate din Dobrogea, racordat la rețeaua de gaze naturale. Asta e un exemplu “smart village” pentru un sat românesc și un sat dobrogean”, spune George Scupra, primarul orașului Ovidiu.

Studiile europene identifică șase caracteristici ale orașelor inteligente: Administrare Inteligență, Economie Locală inteligentă, Mobilitate, Protecția Mediului, nivel de trai și confort îmbunătățit, și oameni inteligenți. În Uniunea Europeană cel mai des întâlnite inițiative sunt cele legate de mediu și mobilitate, care se regăsesc în 33% și respectiv 21% dintre proiectele întâlnite.

“Smart City este despre bunăstarea cetățenilor și despre reduceri de costuri, despre un confort sporit pentru fiecare dintre noi. Oamenii spun: de ce să vorbim noi despre smart city pentru că orașele din România mai au multe de făcut până să ajungă smart. Este o abordare eronată, pentru că, de exemplu, dacă s-a stricat o stradă ea nu mai trebuie reparată în stilul în care s-a realizat inițial, ci trebuie să fie reparată într-o manieră smart. Adică: poți să incluzi niște senzori să vezi cât este traficul pe acolo, să pui un management al traficului să vezi dacă sunt sincronizate semafoarele, adică orice se-ntâmplă nou în oraș de reparat sau de investit, trebuie gândit la modul inteligent”, explică Violeta Vijulie, director executiv Institutul de Studii Populare.

Administrația orașului Ovidiu gândește strategiile de dezvoltare pe termen lung și cu bătaie mare, iar orice plan de viitor începe cu “smart people” – cei mai mici locuitori ai urbei. Pentru că ei vor fi cei care vor trăi și vor administra tehnologiile viitorului, iar pentru asta trebuie pregătiți de mici.

“Smart city se construiește cu cei mici, cu generația tânără, încă din grădiniță. Un exemplu de bună practică ar fi acela că din 2012 am deschis două clase pentru program prelungit la grădiniță – nu aveam până atunci – și susținem asta chiar financiar, prin norma de hrană a copiilor, cu 50% din costuri. Primăria și Consiliul Local Ovidiu susține tot ceea ce înseamnă sport și cultură în localitate, pentru copii, prin Clubul Sportiv sau prin Centrul Cultural. Dorința noastră a fost să găsim soluții de a-i scoate pe copii din casă, de la tablete, de la calculator sau de pe telefon și să vină să facă sport sau un cerc de aplicație la Centrul Cultural (sunt aproximativ 15 cercuri acolo și tot atâtea ramuri sportive – toate adună la un loc 1.500 de copii)”, spune primarul George Scupra.

Pentru ca un oraș să devină inteligent este nevoie de un Smart City Plan care să prevadă conectarea infrastructurii, colectarea datelor și îmbunătățiri. Sunt mulți pași pe care specialiștii în dezvoltare urbană îi recomandă administrațiilor care vor să crească calitatea vieții în orașe și printre ei se numără implicarea cetățenilor și societății civile în luarea deciziilor, evitarea soluțiilor izolate și aplicarea celor mai bune practici, încurajarea inițiativelor, a modelelor sustenabile de afaceri și a contribuțiilor din sectorul privat, și integrarea sugestiilor publicului.

“Smart city înseamnă și  parcări inteligente, iluminat inteligent, administrație inteligență și tot ce se poate cuantifica prin mișcarea senzorilor. Această tehnologie facilitează o mai bună relaționare între administrație și cetățean. Cum? Folosind o aplicație, folosind telefonul mobil sau chiar un PC”, spune Octavian Manolescu, director executiv Societatea Liberală.

Orașul Ovidiu și-a pregătit de ceva timp terenul pentru dezvoltare și confort asigurat locuitorilor săi.

“Despre orașul Ovidiu, proiectul smart este acela că ne căutăm și am găsit o identitate locală și mai ales o identitate culturală. Și-am pornit de la brandul pe care-l avem : Ovidiu. Ne numim Ovidiu, suntem urmași ai poetului latin Publius Ovidius Nasso și încercăm să brand-uim localitatea pe acest subiect. Spun că am reușit și anul 2015 a fost un an excepțional pentru primăria Ovidiu: am reușit atunci să luăm lacul Sutghiol în administrare, tot atunci am luat și insula (lui) Ovidiu în administrare teritorial-administrativă și tot în acel an am reușit să reîntregim castrul roman, site arheologic de însemnătate națională. Toate lucrurile acestea sunt importante pentru noi pentru că pe aceste trei zone derulăm deja proiecte cu finanțare europeană” – George Scupra , primarul orașului Ovidiu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*