
Primăria comunei Aliman continuă proiectele de asfaltare și modernizare a drumurilor comunale, în această perioadă fiind în plină desfășurare implementarea unui proiect ce are ca subiect asfaltarea a aproximativ cinci kilometri de drumuri. Este vorba despre drumuri comunale care n-au mai fost asfaltate niciodată, în satele Aliman și Dunăreni.
„Încă de când am pășit pentru prima oară în primărie, în urmă cu nouă ani, ca primar am avut printre priorități modernizarea străzilor, a infrastructurii, în general. Iar aici amintesc și modernizarea școlilor, a instituțiilor publice, gen dispensar, și tot ce ține de utilități publice. Este un proiect destul de mare pentru comunitatea noastră, nu am făcut nimic în plus față de alți colegi de-ai mei, mi-am făcut doar datoria de primar. Aceste străzi n-au fost niciodată asfaltate și, momentan, asfaltăm circa cinci kilometri”, a declarat pentru CTnews, primarul comunei, George Nicola.
Proiectul este finanțat în mare parte prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o cotă de aproximativ 7,5 milioane lei, la care se adaugă contribuția de 1,6 miloane lei din bugetul local al primăriei.
„Este o lucrare complexă, vorbim despre străzi în pantă, străzi unde au trebuit consolidate malurile, au mai trebuit făcute alte lucrări care nu intrau în cele ce puteau fi finanțate cu fonduri guvernamentale, de accea a fost necesară și finanțarea din bugetul local. Toate străzile din comună, pe care le asfaltăm acum sau le-am asfaltat în trecut, sunt prevăzute cu rigule de scurgere, cu podețe pentru accesul pe propietățile cetățenilor. Sunt mulțumit de calitatea lucrărilor, m-am deplasat în teren alături de dirigintele de șantier și urmărim realizarea proiectului în parametri de calitate prevăzuți în proiect”, a explicat primarul George Nicola.
Modernizarea infrastructurii rutiere vine atât în întâmpinarea numărului din ce în ce mai mare de turiști care sunt atrași de numeroasele podgorii de pe „drumul dobrogean al vinului”, dar are și darul de a crește calitatea vieții locuitorilor comunei, mulți dintre aceștia făcând naveta zilnic către și de la locurile de muncă din județ.
„Eu sper din tot sufletul ca oamenii să fie mulțumiți de aceste lucrări, acesta este rolul nostru în primărie, să lucrăm în beneficiul lor. O asemenea lucrare era necesară, noi avem aproximativ 125 de tineri care fac naveta zilnic din comună, cu autoturismele proprii, la diferite firme de construcții din Cernavoda, Medgidia, Constanța, chiar Năvodari, unde au lucrări. Vă dați seama că nu a fost ușor pentru ei să meargă prin hârtoape”, a adăugat primarul.
Se lucrează în ritm intens, fiind deschise mai multe fronturi de lucru, antreprenorul estimând să termine lucrările și să predea beneficiarului în cel mult 60 de zile. Odată cu asfaltarea acestor cinci kilometri de străzi, procentul străzilor asfaltate în comuna Aliman va ajunge la aproximativ 85 la sută.
„În primul mandat am asfaltat circa 13 kilometri. Dintr-un total de 22 de kilometri de drumuri, cât avem străzi existente în comuna Aliman, acum vom avea asfaltați 18 kilometri. Mai rămân patru kilometri de asfaltat, undeva la doi kilometri în satele Aliman și Dunăreni, niște ulicioare, și alți doi kilometri în satul Vlahii”, a punctat George Nicola.
Pe lângă beneficiul direct, practic, al investiției, există și un beneficiu indirect, odată cu modernizarea infrastructurii în comună fiind observat și un fenomen îmbucurător: din ce în ce mai mulți tineri decid să se stabilească în comună.
„Odată cu modernizarea infrastructurii, valoarea proprietăților din zonă a crescut și trebuie menționat că în ultimii ani, de când am început modernizarea comunei noastre, numeroase familii de tineri s-au reîntors la casele lor. Să aibă încredere în noi, administrația locală, să revină acasă, să revină în comunitatea noastră, îi vom sprijini și, cu răbdare și înțelegere, comuna Aliman se va moderniza și se va ajunge la un standard de viață apropiat localităților din jurul nostru”, a mai spus primarul George Nicola.
Așadar, lucrările de asfaltare din comuna Aliman reprezintă mai mult decât o simplă investiție în infrastructura rutieră. Astfel de proiecte sunt semne clare că prin voință și planificare, sub conducerea unor gospodari cu viziune, comunitățile rurale pot evolua și se pot transforma în spații moderne, funcționale, în pas cu vremurile pe care le trăim.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment