
Avertizarea meteo cod roșu de ploi torențiale a pus în alertă maximă autoritățile din întreg județul Constanța și a îngrijorat în special cetățenii din zonele rurale, care au de suferit mai mereu în urma căderilor abundente de precipitații. La Valu lui Traian a devenit operativ Serviciul de Permanență din cadrul Primăriei, iar echipele de voluntari din cadrul Gospodăriei Comunale sunt pe teren și umplu cu nisip sacii care vor fi distribuit localnicilor care solicită acest lucru.
„Au fost în jur de 125 de tone de nisip. Urmează a se mai aduce în condițiile în care acest lucru ni se va solicita. Avem în vedere persoanele vulnerabile, persoanele vârstnice cu probleme de sănătate nedepasabile, dar și gospodăriile care se află cu risc de inundare”, a declarat Loredana Ghena, consilier al primarului din Valu lui Traian.
În sprijinul autorităților locale acționează și militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, care a solicitat sprijin din partea altor două inspectorate pentru situații de urgență din țară, astfel încât intervențiile să fie cât mai optime și rapide.
„Colegii de la ISU Suceava și ISU Botoșani sunt pe drum, au pornit deplasarea către Constanța în această dimineață, cu două bărci pneumatice, 16 motopompe, patru autocamioane, două microbuze și, de asemenea, cu două autospeciale de muncă oprativă. Situația din teren este în dinamică, iar colegii mei de la Grupa Operativă constitută la nivelul ISU Dobrogea monitorizează permanent situațiile care ar putea să apară astfel încât să putem interveni optim și prompt”, susține Ana-Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU „Dobrogea” Constanța.
Cu toate măsurile în curs de implementare, oamenii încă sunt îngrijorați, mai ales cei care locuiesc în zonele cu risc de inundații de pe teritoriul comunei Valu lui Traian.
„Avem animale, avem calul, avem căprițe, avem păsări, dar cu ajutorul Primăriei și al autorităților vom trece cu bine peste ce urmează. N-am mai avut inundații în ultimii ani, dar acum ne-am speriat un pic și am pus și noi (n.red – saci cu nisip la poartă) cât am putut și am aplelat la sprijinul Primăriei, pentru că în niciun an nu am mai avut, ca acum, cod roșu”, spune o localnică.
Miercuri, 8 octombrie, școlile din județele afectate de codul roșu de intemperii rămân închise, după ce Ministerul Educației a aprobat solicitările Comitetelor pentru Situații de Urgență de la nivelul fiecărui județ. Primăriile au transmis public informări prin care cer insistent oamenilor să nu plece la drum pe durata valabilității codului roșu, decât dacă au de rezolvat urgențe. Cetățenii au fost de asemenea sfătuiți să își facă provizii pentru două sau trei zile. Vălurenii sunt sfătuiți să nu lase nesupravegheați copiii și persoanele vulnerabile, să nu își lase mașinile parcate sub copaci sau stâlpi de iluminat sau alte obiecte care ar putea fi doborâte de vânt. Cetățenilor li se mai cere să își asigure corespunzător căile de acces în locuințe și în curți și să nu lase afară obiecte care ar putea fi luate de vânt sau deteriorate de furtună.
Pentru urgențe, locuitorii din Valu lui Traian au la dispoziție și numerele de telefon: 0733.002.122 și 0241.231.006 la care pot semnala urgențe și nevoi pe durata codului roșu de vreme rea. Cei care au nevoie pot procura saci cu nisip de la sediul Pieței Agroalimentare din comună, mai transmite Primăria.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro
Be the first to comment