FOTO VIDEO Bilanțul pagubelor de după Codul Portocaliu ce s-a abătut asupra Constanței

Mai multe mașini au fost grav avariate în urma căderii copacilor. FOTO CTnews.ro

Peste 60 de pompieri militari ai ISU Dobrogea, cu mijloacele tehnice specifice au fost angrenați, începând cu ora 16.00 a zilei de 3 august, în misiuni destinate limitării și înlăturării efectelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase.

În urma ploilor abundente și a vântului puternic de seara trecuta, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța au acționat cu operativitate și au depus eforturi susținute pentru evacuarea apei din 6 locuințe și 6 curţi inundate. De asemenea, salvatorii au acționat cu accesoriile de descarcerare pentru degajarea a 33 de copaci căzuți pe carosabil, a unor elemente de construcție de la acoperișul unui operator economic și 1 schelă care au avariat 7 autoturisme și acoperișul unei case.

Datorită măsurilor preventive întreprinse de cetățeni, a acțiunilor imediate ale pompierilor și autorităților publice locale, din fericire, evenimentele nu s-au soldat cu victime.

În cursul zilei de 4 august, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Adamclisi, unde balconul – geamurile și rama, erau în pericol de a cădea.

UPDATE:

Prefecftura Constanța a anunțat că îÎn urma fenomenelor meteo încadrate la codurile portocaliu și roșu de vânt și averse torențiale cu posibile efecte de inundații, manifestate în cursul zilei de 3 august în municipiul Constanța și pe raza județului, nu au fost oameni raniți, dar s-au produs pagube materiale – căderi de copaci și crengi din arbori pe străzi, peste autoturisme și case, inundarea unor case – unele dintre acestea soluționate deja sau care sunt în curs de inventariere și soluționare.

„O situație specială o reprezintă zona canalului din dreptul localității Cumpăna, unde prăbușirea malului acestuia constituie o preocupare constantă și despre care s-au făcut demersuri și informari periodice anterior. Prefectul județului, împreună cu subprefecții, s-au deplasat în teren ieri, 3 august, începând cu ora 23.00, pentru a constata dacă s-au produs degrădari suplimentare ale malului respectiv, pe care se află locuințe. La fața locului, prefectul a convocat alți factori decizionali relevanți – directorul Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile”, proiectantul implicat în lucrările aferente, șeful Inspectoratului Județean în Construcții și inspectorul șef al ISU „Dobrogea”, cărora li s-a alăturat primarul comunei Cumpăna.

S-a constatat că procesul de prăbușire a malului este evolutiv – a apărut o fisură mai aproape de gardul celor trei locuințe deja evacuate, iar falia crăpată care, anterior ploii torențiale, era la șapte metri de gardul locuințelor, s-a prăbușit“, au transmis reprezentanții Prefecturii Constanța.

Aceștia au mai precizat că siguranța locuitorilor din zona adiacentă nu a fost periclitată.

Prefectul a dispus intensificarea patrulării de către echipele de securitate locală, măsură stabilită anterior, pentru a preîntâmpina accidente nedorite și a raporta orice potențială schimbare apărută în zonă. De asemenea, s-a stabilit că în zilele imediat următoare se va întruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru stabilirea măsurilor și acțiunilor concrete ce se impun în continuare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*