FOTO VIDEO Accident mortal pe DN 38, în apropiere de Amzacea

În urma impactului, autoturismul a fost transformat în ceva de nerecunoscut. FOTO ISU Dobrogea

Un bărbat și-a pierdut viața în cursul zilei de miercuri 20 iunie, pe o șosea din județul Constanța, în urma unui accident rutier.

Tragedia s-a petrecut pe DN 38 între localitățile Comana – Amzacea, unde a avut loc un impact frontal între un TIR condus de un cetățean bulgar și un autoturism. În urma coliziunii, autoturismul a fost grav avariat, iar șoferul acestuia a fost practi sfârtecat. Șoferul autotrenului a scăpat cu răni ușoare.

La fața locului au ajuns echipaje medicale, polițiștii Serviciului Rutier și o autospeciala cu modul de descarcerare de la Garda Chirnogeni a ISU Dobrogea.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs evenimentul.

„La ora 11.50, un bărbat, de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 38, dinspre Comana către Amzacea și, ajungând la km. 27+300m, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un șofer bulgar, de 51 ani. A rezultat decesul conducătorului autoturismului și vătămarea corporală ușoară a conducătorului ansamblului de vehicule“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

În jurul orei 14.30, un alt accident rutier ce a a implicat un autotren s-a produs DN 2A, la un km înainte de intrarea în Hârșova. Aici, un autotren s-a răsturnat, rezultând două victime, dintre care una încarcerată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*