Primăria Mircea Vodă, amendată cu 100.000 de lei pentru depozitare ilegală de deșeuri. FOTO: Garda de Mediu
Primăria comunei Mircea Voda a fost amendată cu 100.000 de lei, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța, după ce nu a respectat o serie de măsuri, stabilite la un control anterior, realizat în data de 31 august. La acea dată au fost identificate trei zone cu depozitari ilegale de deșeuri, fiind stabilite masuri de salubrizare a terenurilor.
„Până la data celui de-al doilea control, din 15 noiembrie, au fost igienizate parțial doar două dintre amplasamente, constantându-se că pe terenul din localitatea Satu Nou au fost depozitate alte deșeuri de către firma de construcţii care realizează lucrări în comună”, au precizat reprezentanții instituției.
Primăria Mircea Vodă, amendată cu 100.000 de lei pentru depozitare ilegală de deșeuri. FOTO: Garda de Mediu
Primăria Mircea Vodă, amendată cu 100.000 de lei pentru depozitare ilegală de deșeuri. FOTO: Garda de Mediu
Primăria Mircea Vodă, amendată cu 100.000 de lei pentru depozitare ilegală de deșeuri. FOTO: Garda de Mediu
Pe lângă amenda de 100.000 de lei aplicată Primăriei, comisarii au sancționat și constructorul, tot cu o amendă de 100.000 de lei.
Verificările s-au efectuat ca urmare a unui reportaj TV.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Marți, 1 iunie, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile online pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro […]
În perioada 30 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 351 misiuni, cele mai multe dintre ele –300, fiind pentru acordarea […]
Forțele Navale Române vor desfășura, în perioada 31 martie – 11 aprilie, în zona de responsabilitate, Exercițiul multinațional SEA SHIELD 25, cel mai mare exercițiu organizat în acest an de instrucție. Potrivit Forțelor Navale, SEA […]
Be the first to comment