FOTO La Grădinița cu program normal nr.2 Valu lui Traian a fost gazdă pentru „Târgul Iepurașului“

Banii strânși la „Târgul Iepurașului“ vor fi strânși în scopuri caritabile

„Târgul Iepurașului“ devine tradiție la Grădinița cu program normal nr.2 din Valu lui Traian, anul acesta ținându-se ediția cu numărul 2. Numele a fost ales de către cadrele didactice împreună cu copiii.

Scopul acestui eveniment este însă unul cât se poate de serios și anume atragerea atenției opiniei publice asupra unor probleme sociale, având ca țintă ajutorarea copiilor abandonați sau orfani.

„Toate fondurile strânse cu ocazia acestui târg vor fi donate casei de fete „Ana“ din localitate, prin partenerul nostru Fundația „Project Romanian Rescue”, condusă de domnul Șerban Nicușor Marian, fundație cu care colaborăm și am colaborat și la Tărgul Toamnei din luna noiembrie 2017. Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au susținut în realizarea acestui eveniment, Primăriei din localitate care acordă un sprijin foarte mare în toate proiectele și activitățile din grădiniță și nu în ultimul rând copiilor și părinților implicați ca de fiecare dată trup și suflet pentru o cauză nobilă,“ a transmis Petronela Panait, directorul GPP nr. 2.

Proiectul „Târgul Iepurașului“  este realizat de cadrele didactice din Grădinița cu program normal nr.2 Valu lui Traian, în parteneriat cu Primăria Valu lui Traian și fundația Project Romanian Rescue.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*