FOTO Ia românească – la loc de cinste în Medgidia

Ziua Iei Medgidia

Ziua Iei a fost sărbătorită aşa cum se cuvine, sâmbătă în Parcul 1 Mai din Medgidia. Simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, cămaşa tradiţională românească se sărbătoreşte anual, pe 24 iunie, în ziua de Sânziene. Anul acesta, organizatorii au pregătit ceva special, care să reamintească de tradiţia şi obiceiurile româneşti şi să învie arta brodatului.

Un grup de iubitoare ale artei populare româneşti,ale ţesutului şi brodatului, au  arătat celor prezenţi cum se lucrează cămaşa tradiţională românească, au povestit istoria iei şi au spus poveşti din tradiţia şi obiceiurile neamului românesc. Nu a lipsit nici împletitul coroniţelor, tradiţie specifică sărbătorii de Sânziene. Şi, ca la zi de sărbătoare, toate acestea au fost însoţite de cântece şi dansuri de voie bună, într-un frumos decor rustic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*