FOTO Copaci doborâți de vânt și gospodării inundate, duminică după-amiază, în Valu lui Traian

Inundații Valu lui Traian. FOTO Facebook Meteoplus

Mai multe gospodării și străzi din Valu lui Traian au fost inundate duminică, 31 iulie, în urma unei ploi torențiale care s-a abătut timp de câteva zeci de minute asupra localității.

Astfel, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au intervenit la gospodării inundate pe străzile Socului, Hortensiei, Împăratul Traian, Oltului și Haltei. . Locuințele nu au fost afectate, doar curțile și grădinile. În plus, mai multe străzi au fost inundate.

De asemenea, Detașamentul Palas s-a deplasat cu o autospecială pe strada Plaiului unde un copac și un stâlp au căzut. Totodată, s-a intervenit și la un copac doborât de vânt pe drumul către Autostrada A2.

Localitatea Valu lui Traian s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*