Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Comunitatea din Mamaia Sat a hotărât să se constituie într-o asociație prin care să își reprezinte interesele în raport cu instituțiile și autoritățile ce ani de-a rândul au neglijat această zonă.
Deși demersurile pentru inițierea asociației nu sunt încă finalizate, joi, 12 iulie, a avut loc prima acțiune de igienizare.
Prin voluntariat, zeci de familii au reușit cu succes să înlăture deșeurile care blocau marginea drumurilor și accesul către proprietăți. Cantitățile de gunoi au fost atât de mari încât locatarii au decis ca, pe cheltuiala lor, să apeleze la utilaje automatizate pentru îndepărtarea mormanelor de moloz/resturi menajere care creează o imagine dezolantă într-un spațiu ce trebuie să fie curat, civilizat și primitor atât pentru cei ce locuiesc în zonă cât și pentru turiști. Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul Polaris, operatorul local de salubritate!
„Colectivul Salvăm Mamaia-Sat devine din ce în ce mai numeros, mai unit și mai hotărât. Acțiunile noastre vor schimba în bine imaginea locului. Vom continua să ne organizăm și să contribuim la rezolvarea tuturor problemelor cu care ne confruntăm: lipsa drumurilor, a canalizării, a iluminatului public“,au transmis membrii comunității din Mamaia Sat.
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Voluntarii din Mamaia Sat, ajutați de firma Polaris au strâns deșeurile abandonate în toată localitatea. FOTO Salvațimamaiasat
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 22 august, ora 13.00 în Sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Judeţean Constanţa. Ordinea de zi cuprinde 21 de proiecte, majoritatea […]
Miercuri, 31 octombrie, la Primăria Municipiului Medgidia a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal, în cadrul căreia au fost propuse spre aprobare 5 proiecte de hotărâre. Consilierii locali au votat cu un număr […]
In cursul acestei zile, 15 august 2016, in jurul orei 12.00 conducta de alimentare cu apa de pe strada 8 Martie, a suferit o noua avarie in zona intersectiei cu strada Rasuri. Si de data […]
Be the first to comment