Un grav accident rutier s-a produs în dimineața de luni în municipiul Constanța, pe bulevardul Al. Lăpușneanu, la intersecția cu strada Farului.
Se pare că un șofer care circula dinspre zona Dacia a oprit pentru a vira la stânga, dar a fost lovit din spate de o altă mașină și proiectat pe contrasens unde a avut loc un alt impact, cu două mașini care circulau din sens opus. Potrivit cadrelor medicale ale Serviciului de Ambulanță, au fost înregistrate trei victime, dar toate sunt stabile, conștiente, fiind transportate la Spitalul Județean pentru investigații medicale suplimentare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SC Polaris M Holding angajează secretară pentru punctul de lucru de la Constanța, oferind beneficii de angajare și seriozitate. Candidatul ideal are: studii superioare; abilități de comunicare scrisă și orală, precum și ușurință în stabilirea […]
O persoană a murit, iar o alta a fost rănită grav, într-un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp între stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud. La volanul mașinii se afla o tânără în […]
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța își deschide porțile mâine, 11 octombrie, în intervalul orar 8.30-16.30. Evenimentul se va desfășura în spaţiul amenajat la sediul din strada Sulmona nr. 22, în cadrul căruia vor fi […]
Be the first to comment