FITIC 2.0 a transformat TNOB în Teatrul Ovidius! Festivalul continuă!

Oraşul Constanţa a devenit, în luna septembrie, o adevărată Mecca artistică şi culturală. Pentru al doilea an la rând, Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediția a II-a sau, mai simplu, FITIC 2.0, a adunat zeci de artişti tineri şi consacraţi ai teatrului independent, în concurs şi în off, umplând până la refuz sălile Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Astfel, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danosvki” a redevenit „Teatrul Dramatic Ovidius” (vă mai amintiţi?), străvechiul nostru teatru de stat, un pol cultural cu decenii de istorie.

Istorie a făcut şi FITIC 2.0. Datorită publicului, extrem de receptiv, workshopurilor de specialitate susţinute de invitaţii festivalului, juriului şi artiştilor, Festivalul de Teatru Independent de la Constanţa, care are loc în perioada 2 – 9 septembrie 2017, scrie în fiecare zi câte o pagină culturală importantă a oraşului nostru. Evenimentul a ajuns la cea de-a cincea zi, iar organizatorii vă invită în continuare, cu braţele deschise, pentru încă patru zile pline de teatru! „Pe această cale, vrem să mulţumim publicului constănţean că a fost alături de noi în număr atât de mare pe parcursul anului trecut şi îi invităm, din nou, la o reţetă câştigătoare: mult teatru tânăr, combinat cu cele mai proeminente nume ale scenei româneşti care, nu întâmplător, s-au îndreptat spre zona de teatru independent”, a declarat un reprezentant al Asociaţiei Culturale Teatrelia, organizatoarea evenimentului.

În această seară, publicul este invitat, în limita locurilor disponibile (40), la un spectacol foarte special. Se numeşte „Complet alb”, vine de la Iaşi, a fost creat de Octavian Jighirgiu, pe textul Anei Maria Nistor, şi este unic în România ca modalitate de realizare şi receptare. O experienţă cutremurătoare!
Horaţiu Mălăele, Florin Zamfirescu, Tania Filip, Marcel Iureş, George Ivaşcu, George Mihăiţă etc., nume binecunoscute publicului românesc şi care acum se regăsesc şi în zona de teatru independent, urcă în continuare pe scena de la FITIC, alături de mai tinerii lor colegi.

Pe această cale, organizatorii pledează pentru înţelegere în faţa marelui public, deoarece programul a suferit mici modificări. Lucrul cu oamenii presupune multe variabile, iar acestea pot fi consultate pe pagina de Facebook a festivalului, la sediu și pe site-ul www.fitic.ro.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a, este organizat de Asociaţia Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.

Programul zilei:

Miercuri, 6 septembrie 2017, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski
12.00 – Ce zile frumoase (Teatrul de sufragerie) – Sala Mare – în concurs
14.30 – Apoi o să crăpăm (Compania de teatru “Clepsidra”) – Sala Mare – în concurs
16:30 – Lumina de la capătul răbdării (Iulian Marinescu) – Sala Mare – în concurs
18.00 – ADN (Bonobo) (UNATC “I.L. Caragiale” Bucuresti) – Sala Mare – în concurs
19.00 – Complet Alb (Asociatia ARTES, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor, filiala Iaşi) – Sala Studio. Distribuţie: Andreea Darie, Alexandru Dobynciuc, Andreea Enciu, Ancuţa Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Cătălin Ştefan Mândru, Daniel Onoae. Regie: Octavian Jighirgiu
20.45 – Singularity (coproducţie Teatrul Mic – Teatrul de Artă Bucureşti) – Sala Mare – în concurs
INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile!

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*