Polițiștii din Năvodari au intervenit marți, 31 ianuarie, pentru a scoate din apele mării o femeie, în vârstă de 36 de ani. Ea a fost transportată la spital, cazul fiind cercetat acum de polițiști.
Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 14.30, polițiști din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în zona Mamaia Nord, în apa mării se află o femeie care refuză să iasă.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind o femeie, de 36 de ani. Aceasta a fost scoasă din apă, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Be the first to comment