O femeie de 65 de ani a murit într-un accident rutier la Valu lui Traian
O femeie de 65 de ani și-a pierdut viața, luni, 29 noiembrie, într-un accident rutier petrecut în jurul orei 11.00, pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian.
Potrivit IPJ Constanța, deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit că impactul s-a produs între un autotren, condus de un bărbat, de 53 de ani, și un pieton, femeie, în vârstă de 63 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, al femeii.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În seara de duminică, în jurul orei 20.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au detectat un pescador suspect în Marea Neagră, pe direcția localității Mangalia, la frontiera […]
CNAIR anunță reluarea lucrărilor la podurile dunărene de pe A2 Astfel, în perioada 19.09.2022 – 22.12.2022, în vederea continuării lucrărilor de reabilitare, se vor institui restricții de circulație pe podul de la Cernavodă și pe podul peste […]
O piesă de teatru despre relațiile din cuplu, despre crizele vârstei mijlocii poate fi urmărită în această lună, la Constanța. Spectacolul “Bărbații la 40, Femeile la 43” este programat pe data de 20 noiembrie, de […]
Be the first to comment