RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea apei, astazi, 31 mai 2017, in intervalul orar 10.00-15.00, pentru remedierea unei avarii survenite pe strada Muncii din orasul Techirgiol.
Sunt lipsiti de apa consumatorii de pe strazile Eroilor, Ecaterina Teodoroiu si Muncii.
“Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru finalizarea lucrarii intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea frunizarii de apa”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru înlocuirea unui tronson de aproximativ 30 metri, din conducta principală de alimentare cu apă, cu dimatrul de 500 mm, din municipiul Medgidia, dar și pentru montarea unei vane pentru sectorizarea sistemului, SC RAJA SA este nevoită […]
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a anunțat că au fost montate și puse în funcțiune 2 sisteme pentru screening-ul temperaturii pasagerilor – termoscannere. Achiziția a fost realizată de către Guvernul României. Aceste aparate de tip […]
În vederea executării lucrărilor de reabilitare a conductelor de aducțiune de la nivelul rețelei de alimentare cu apă din comuna Costinești, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, vineri, 13 mai. Astfel, potrivit RAJA, în […]
Be the first to comment