Fanfara Forțelor Navale va susține concerte în aer liber în prima jumătate a lunii august

Fanfara Forțelor Navale

Muzica Militară a Forțelor Navale va susține, în perioada 5-15 august, numeroase concerte, dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Prima reprezentație va avea loc duminică, 5 august, orele 18:30-19:30, în municipiul Galați (pe faleza Dunării, zona Elice), cel mai mare port fluvial și maritim al României, în care activitatea din domeniul naval are o tradiție îndelungată.

Concertele vor continua luni, 6 august, la Constanța (pe faleza din fața Comandamentului Flotei, orele 19.00-21.00), miercuri, 8 august, la Cernavoda (în Piațeta Centrului Civic, orele 17.00-19.00), joi, 9 august, la Tulcea (în Piața „Mircea cel Bătrân”, orele 17.00-19.00) și vineri, 10 august, în Stațiunea Mamaia (pe itinerariul Radio Constanța – Melody Club, orele 18.00-20.00).

Vizitatorii care se vor afla sâmbătă, 11 august, în intervalul orar 09.00-14.00, în Portul Militar Constanța, vor putea asista și la un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale. În după-amiaza aceleiași zile, formația muzicală a Marinei Militare va susține un mini-recital în deschiderea Târgului de Carte „Gaudeamus” (la sediul Radio Constanța/Radio Vacanța din Mamaia, orele 17.00-18.00).

Duminică, 12 august (orele 15.00-18.00), seria concertelor susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale continuă în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău/foișor/zona debarcader) din București.

Evenimentele, organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, se vor încheia miercuri, 15 august, la Constanța, cu un concert susținut de formația muzicală a marinarilor militari, între orele 20.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și cu retragerea cu torțe pe itinerariul Str. Termele Romane (Poarta 1) – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez) – Str. Mircea cel Bătrân – Bd. Tomis – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*