Elevi constănțeni, câștigători ai finalei Concursului național Made for Europe

Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”. FOTO Facebook

Cele două echipe câștigătoare ale etapei județene – Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, au reprezentat județul Constanța la faza națională a concursului „Made for Europe”. Întrecerea a fost organizată, în perioada 26 – 30 aprilie, de către Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, premiul I a fost obținut de către Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, iar premiul al II-lea de Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

La concurs au participat 130 de elevi, din 40 de județe, peste 40 de profesori coordonatori ai elevilor și 30 de inspectori școlari și reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Competiția „Made for Europe” a fost organizată sub forma unei expoziții de produse educaționale realizate în cadrul proiectelor europene. Acestea au fost prezentate ulterior de elevi în cadrul competiției, în fața unei comisii formate din inspectorii școlari pentru proiecte educaționale din toată țara.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*