E-Distribuție Dobrogea a fost redenumită Rețele Electrice Dobrogea

FOTO Rețele Electrice Dobrogea.

Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița.

Schimbarea de nume a operatorului de distribuție vine după ce recent PPC a finalizat achiziția operațiunilor Enel din România. Clienții vor beneficia în continuare de aceleași servicii de calitate, de cea mai avansată tehnologie în ceea ce privește distribuția de energie electrică și de servicii digitale în comunicarea cu compania.

Datorită investițiilor constante în dezvoltarea și modernizarea rețetelei de distribuție a energiei electrice, E-Distribuție Dobrogea, actuala Rețele Electrice Dobrogea, a înregistrat în 2022 o durată medie a întreruperilor neprogramate per client/an (SAIDI – System Average Interruption Duration Index – cel mai important indicator de performanță în ceea ce privește distribuția de energie electrică) de 92,32 minute, în timp ce media la nivel național a fost de 108,25 minute.

Sub noua sa denumire, compania va continua amplul program de investiții, având ca principal scop transformarea sectorului energetic din România într-unul decarbonizat, digital, descentralizat, care să ofere economiei și societății un avantaj competitiv într-o lume în schimbare, cu un focus special pe nevoile clienților.

De asemenea, modalitățile de contact rămân aceleași. Pentru a lua legătura cu compania, clienții din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea pot suna la 0800.070.555. Numerele de tip TelVerde din call-centerele tehnice sunt disponibile 24h/7 și sunt apelabile gratuit de pe teritoriul național.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*