Dosare penale pentru doi șoferi care, după ce au condus în stare de ebrietate, s-au răsturnat cu mașinile pe câmp

Etilotest - test alcoolemie. FOTO IPJ Constanța

Doi constănțeni s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce, urcând la volan în stare de ebrietate, s-au răsturnat cu autoturismele pe care le conduceau. Ambii conducători auto se aflau singuri în mașini în momentul producerii accidentelor, alegându-se cu răni ușoare.

Potrivit polițiștilor constănțeni, primul accident a avut loc în această dimineață, în jurul orei 03.40 pe DC 9, între comuna Limanu și satul Hagieni.

„În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, au precizat polițiștii constănțeni.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 46 de ani, care se afla singur în autoturism.

La cinci minute de la producerea primului accident, în jurul orei 03.45, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un incident similar, petrecut pe DJ 228, la ieșire din localitatea Culmea. Și în acest caz conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*