Doi turiști aflați în pericol în Delta Dunării, salvați de un angajat al ANR. Ei erau într-o ambarcațiune care fusese suprinsă de furtună

Turiști salvați în Delta Dunării. FOTO ANR

Un angajat al Autorității Navale Române a salvat doi turiști aflați în pericol pe brațul Sf. Gheorghe. Ei erau într-o ambarcațiune care fusese suprinsă de furtună.

Potrivit ANR, sâmbătă, în jurul orei 14.00, doi turiști din Ploiești, în vârstă de 38 și respectiv 41 de ani, aflați într-o mică ambarcațiune de pescuit pe brațul Sf. Gheorghe au solicitat prin serviciul de urgență 112 să fie salvați.

“Din relatările acestora, ambarcațiunea în care se aflau fusese surprinsă de furtună, la acel moment vântul având în zona respectivă o intensitate de 90km/h.

În lipsa altor structuri capabile să intervină suficient de rapid, Ofițerul de Căpitănie Emil Cernamorit, angajat al Autorității Navale Române la Căpitănia Portului Tulcea, Punctul de lucru Sf. Gheorghe, a inițiat o acțiune de salvare folosind în acest scop șalupa din dotarea instituției.

Timp de o oră, în condiții meteo dificile, angajatul ANR i-a căutat pe cei doi turiști rătăciți în Deltă, reușind într-un final să ajungă la aceștia în timp util. Ulterior, ambarcațiunea de agrement a fost remorcată, cei doi pasageri fiind găzduiți peste noapte la punctul de lucru Sf. Gheorghe al ANR, acolo unde au primit haine uscate, apă și alimente, și unde s-au putut odihni după această istovitoare experiență.

Odată ce noaptea plină de peripeții a trecut, lăsând loc zorilor mai blânde, cei doi ploieșteni au reușit să ajungă cu bine la Dunăvăț, acolo unde erau cazați, pentru a-și continua mai apoi drumul spre casă.

Fără îndoială, acest deznodământ fericit i se datorează Ofițerului de Căpitănie Emil Cernamorit, un om dedicat, cu o experiență de 30 de ani în cadrul instituției.

Dorim să-i mulțumim pe această cale și să-l asigurăm de întreaga noastră recunoștință!” – ANR.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*